„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7)

Nimic nu e mai plăcut decât să‑L simți a­proa­pe de tine pe Dumnezeu. Să Îi simți îmbrățișarea și să fii conștient că fiecare pas pe care‑l faci în încercarea prin care treci e păzit de El.

Mă numesc Vinter Andreea, am 20 de ani și locuiesc în Oradea. Sunt binecuvântată cu o familie creștină frumoasă și iubitoare, o familie care a trecut și trece prin încercări, dar care e biruitoare prin puterea lui Dumnezeu. Am primit un dar frumos de la El, acela de a cânta. Știam că am primit acest dar cu un scop, că trebuie să‑l folosesc din plin, dar nu oricum și oriunde. De aceea, de la vârsta de 14 ani am început să slujesc în grupul de laudă și închinare de la Biserica Penticostală „Betel”, iar acum continui slujirea în Biserica Penticostală „Lumina” din Oradea.

Pe data de 8 mai 2022 a avut loc un accident, unul care a avut un impact major pentru multe suflete. Eram împreună cu prietenul meu Natty Drăgoi. Ne întorceam de la o nuntă din Suceava, orașul lui natal, în Oradea, unde urma să slujim la cele două programe de duminică. Pe drum, Dumnezeu a hotărât ca el să fie luat Acasă, iar eu să rămân în continuare pe Pământ pentru a‑Și continua planul cu privire la viața mea.

În urma accidentului, osul călcâiului mi‑a fost zdrobit în zeci de bucățele, trei coaste mi‑au fost rupte, o vertebră îmi era tasată, ficatul mi‑a fost rupt, rinichiul îmi sângera, iar splina și colecistul au fost distruse total. Doctorii nu mi‑au dat șanse la viață fiindcă am ajuns la spital cu 6 bătăi de inimă pe minut, însă El avea un plan cu mine, unul în care chiar și doctorii să Îi vadă puterea. Următoarea zi m‑am trezit din comă ca după un somn normal, însă inconștientă de ceea ce s‑a întâmplat.

În timpul spitalizării am avut parte de 5 intervenții grele, dar întotdeauna Dumnezeu mi‑a dat o pace și o liniște de nedescris în inima mea. Eram acea pacientă care zâmbea mereu chiar dacă avea dureri și care se bucura de fiecare dată când mergea în sala de operație deoarece știa că Dumnezeu lucrează prin mâinile doctorilor, iar de aceea totul va fi bine. Asistentele au rămas impresionate și au început să mă întrebe de unde pot avea atâta bucurie în mine, iar eu le răspundeam mereu: „Dumnezeu e cel care mi‑o dă.”

Momentul în care am aflat de moartea lui Natty a fost planificat tot de El. Nu pot să descriu în cuvinte acele clipe ireale și sentimentele dureroase pe care le simțeam în mine. Pentru mult timp după aceea, mintea mea era conștientă de plecarea lui, dar inima încă spera că totul e un vis. E atât de crud când știi că persoana iubită e sus în Veșnicie, iar tu vei trăi fără ea anii pe care ți‑i dă Domnul. Promisiunea și speranța că îl voi vedea din nou m‑a făcut să privesc cu mai mult drag cerul.

Această încercare m‑a apropiat atât de mult de Dumnezeu. Mi‑am dat seama că tot ce contează pe acest Pământ este ceea ce fac pentru El și pentru ca puterea Lui să atingă cât mai mulți oameni. Am ales să‑L pun cu adevărat pe primul plan al vieții mele, să continui să fac lucrarea Lui și să descopăr tot mai mult din planul ce l‑a pregătit pentru mine. Dacă ar fi să mă uit în urmă, la anul care a trecut, chiar și în durere, dar și în clipele cele mai grele pot să văd binecuvântarea Lui și bucuria ce am găsit‑o doar în El. Ochii mei au privit înspre Dumnezeu, iar El mi‑a dat alinare, pace și m‑a îm­bră­țișat cu dragostea Lui de Tată.

Singuri prin încercare nu putem trece, noi oamenii suntem prea slabi. Avem nevoie de Dumnezeu, ca El să ne crească în așa fel încât atunci când vine încercarea în viața noastră, să putem trece biruitori prin ea. Acea pace din furtuna cea mare o primim doar de la El, iar bucuria adevărată se găsește doar în Dumnezeu.