Anul trecut s-au celebrat 100 de ani de Penticostalism în România. Centenarul a fost marcat la Arad și Păuliș în perioada 9-11 septembrie și în multiple alte localități din jurul țării. Ceea ce a început pe 10 septembrie 1922 în modesta casă a familiei Bradin din Păuliş, se circumscrie unui fenomen global al exploziei penticostalismului cu puncte marcante ca 19 August 1886 în Barney Creek, TN (Church of God), 1 ianuarie 1901 în Topeka, Kansas și 9 Aprilie 1906, pe faimoasa Azusa Street. Aceste puncte neînsemnate și izolate au produs o mișcare creștină care a crescut rapid și într-o scurtă perioadă de timp. Această creștere exponențială ține mai mult de miraculos decât de metodologie eclezială.

Putem spune cu încredere că începutul mișcării penticostale moderne a declanșat formarea unui val misionar și misional fără precedent în istorie. Această efervescență misionară a adus o creștere exponențială, deoarece numărul penti­cos­talilor clasici și a neo-pen­ticos­talilor este astăzi în jur de 700 de milioane în lume. În zilele noastre mai mult de 1 din 4 creștini sunt penticostali.

Care este explicația misio­logică? Care este explicația ecleziologică? Care este expli­cația sociologică sau antro­pologică? Iată aici câteva observații personale.

Penticostalismul contemporan a redescoperit Dimensiunea Supra­naturală a Marii Însăr­cinări. Mandatul dat Bisericii de către Isus este ancorat atât în Matei 28:18-20, cât și în Fapte 1:8. Pentru complementaritate, proclamarea si învățarea din Matei 28 trebuie acompaniată de acel dunamis supranatural generat de experiența Duhului Sfânt. Primii penticostali au început să pună întrebări despre această experiență, iar căutarea lor a declanșat o nouă experiență spirituală. Creșterea bisericii a progresat de la o formă liniară la una exponențială prin puterea Duhului.

Penticostalismul contemporan a declanșat Democratizarea Experienței Personale. Atât bisericile istorice, cât și cele care s-au născut din etosul Reformei au creat elite clericale și teologice, dar și ierarhii structurale și educaționale. Penticostalismul primar a început cu experiențe personale, nu cu etimologii doctrinare. Penticostalismul contemporan a reafirmat adevărul primar că această experiență este „pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39b) și evident, „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Fapte 2:21). Dintr-o dată, actul și procesul mântuirii nu mai sunt esoterice si elitiste, ci personale și populare. A încurajat astfel un subiectivism experiențial în antiteză cu obiectivismul detașat care a produs cesaționismul protestant. Această democratizare a ex­perienței personale a făcut creș­tinismul accesibil mulțimilor de oameni din jurul lumii.

Penticostalismul contemporan înglobează o Diversitate Culturală și Etnică fără pre­ce­dent. Înainte de penti­costalism, creștinismul a fost adesea perceput ca o religie occidentală, iar adesea misionarii, ca și reprezentanți ai colonialismului care duceau civilizația vestică până la marginile necivilizate ale pământului. Penticostalismul a revigorat ideea că misiunea trebuie să-L ducă pe Hristos, nu cultura, până la marginile pământului, nu pentru a civiliza sălbatici și a înlocui culturi, ci pentru a transforma radical ființa umană indiferent de cultură și rasă, astfel încât să formăm „o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini” (Apocalipsa 7:9). Penticostalismul contemporan are multe alte zone de impact global. Dar, și doar pentru rolul fundamental în misiune, merită sa celebrăm și să fim recunoscători că Dumnezeu ne-a dat harul să aparținem unei astfel de mișcări în sânul creștinismului.